Denunțarea este dreptul unei părți de a înceta raporturile contractuale în mod unilateral (fără acordul celeilalte părți). Regula în materie contractuală este că, odată încheiat, contractul este obligatoriu pentru părți motiv pentru care denunțarea unilaterală este posibilă doar atunci când legea sau clauzele contractului oferă acest drept. Spre exemplu, legea recunoaște chiriașului posibilitatea de a denunța unilateral contractul de închiriere cu respectarea unui termen de preaviz, chiar dacă proprietarul nu este de acord.
Denunțarea unilaterală nu trebuie confundată cu rezilierea sau rezoluțiunea. Denunțarea este dreptul unei părți de a înceta raporturile contractuale fără a exista o neexecutare, în timp ce rezilierea și rezoluțiunea pot interveni doar atunci când există o astfel de neexecutare sau o executare neconformă.
În cazul contractelor cu executare succesivă (ce se execută pe o perioadă mai lungă de timp), cum este cazul contractelor de închiriere, denunțarea produce efecte doar pentru viitor astfel că, ceea ce s-a executat până la acel moment rămâne executat, iar obligațiile scadente la momentul denunțării trebuie executate în continuare.
Pe de altă parte, în cazul contractelor cu executare dintr-o dată, denunțarea poate fi invocată doar în măsura în care nu a început executarea contractuală și produce efecte asupra tuturor obligațiilor.
Atunci când părțile contractului au stabilit o prestație în schimbul denunțării (spre exemplu, plata unei sume de bani), aceasta produce efecte atunci când prestația este executată.
Ce mai trebuie să știm? Contractul încheiat pe durată nedeterminată poate fi denunțat unilateral de oricare dintre părți cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz. Orice clauză contrară sau stipularea unei prestații în schimbul denunțării contractului se consideră nescrisă.
Te-ar mai putea interesa Ce este forța majoră și ce efecte produce.
