Forța majoră este un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, care conduce la înlăturarea răspunderii contractuale sau, după caz, delictuale a celui care o invocă. Spre deosebire de cazul fortuit, forța majoră presupune ca evenimentul să nu poată fi prevăzut de nicio persoană, nu doar de cea care o invocă.
În materie contractuală, părțile pot invoca forța majoră atunci când evenimentul nu putea fi prevăzut la data încheierii contractului, în caz contrar fiind considerat un risc asumat de părți. Mai mult, forța majoră poate fi invocată doar în situația în care obiectul obligației nu îl constituie bunurile de gen (bunuri comune, care nu au caracteristici unice).
Ce trebuie să reținem? Forța majoră produce două efecte principale. În primul rând, înlătură răspunderea pentru prejudiciul cauzat, iar în al doilea rând, debitorul a cărei obligații nu mai poate fi executată din cauza evenimentului de forță majoră este scutit de îndeplinirea acesteia, dar doar dacă forța majoră intervine anterior punerii sale în întârziere de către creditor.
Te-ar mai putea interesa Ce este regimul matrimonial.