Înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului.
Actele autentice nu sunt doar înscrisurile notariale. Legea recunoaște caracterul autentic și altor înscrisuri, precum: actele de stare civilă, hotărârile judecătorești, actele întocmite de executorii judecătorești, etc.
De regulă, actele autentice cuprind două categorii de mențiunii: constatările personale ale celui care atestă înscrisul și declarațiile părților.
În ceea ce privește prima categorie de mențiuni, înscrisul autentic face deplină dovadă atât față de părți, cât și față de terți, până la declararea sa ca fals. Această categorie include aspectele constatate în mod direct de persoana învestită cu autoritate publică și privesc: prezența și identitatea părților, consimțământul acestora cu privire la conținutul, semnătura și data înscrisului.
În ceea ce privește cea de-a doua categorie de mențiuni, constând în declarațiile părților, înscrisul autentic face dovada până la proba contrară. Părțile pot face dovada contrară printr-un alt înscris, iar terțele persoane prin orice mijloc de probă admis de lege (spre exemplu, martori).
Ce mai trebuie să știm? În cazul contractelor pentru care legea impune forma autentică pentru încheierea lor valabilă, înscrisul ce urmează a fi autentificat se redactează în mod obligatoriu de către notarul public (spre exemplu, contractul de vânzare a unui imobil).
Te-ar mai putea interesa Ce este înscrisul sub semnătură privată.
