Drepturile de creanță sunt drepturile unei persoane, parte a unui raport juridic obligațional (spre exemplu, contract), denumită creditor, de a pretinde celeilalte părți, denumită debitor,să aibă o anumită conduită, fie aceasta activă (să facă ceva) sau pasivă (să nu facă ceva). Drepturile de creanță se exercită doar prin concursul altei persoane (de regulă, debitorul). Spre exemplu, vânzătorul are dreptul de a încasa prețul bunului vândut, drept ce se exercită prin intermediul cumpărătorului – căruia îi revine obligația de a-l achita.
Creanța este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă dintr-un titlu executoriu (spre exemplu, hotărâre judecătorească, contract autentic notarial).
Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul de creanță (spre exemplu, contract autentic notarial, etc.) conține suficiente elementele pentru determinarea acesteia. Spre exemplu, în cazul prețului de vânzare, creanța este lichidă dacă părțile au stabilit cuantumul exact al prețului sau dacă au convenit asupra unui criteriu de determinare a acestuia (spre exemplu, x Euro/mp raportat la suprafață imobilului).
Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată. Spre exemplu, dacă părțile unui contract de vânzare au stabilit ca plata prețului să se efectueze la o anumită dată, creanța devine exigibilă (datorată) doar la data respectivă. Prin excepție, creanța poate deveni exigibilă anterior acestei date dacă, spre exemplu, cumpărătorul își cauzează în mod voit starea de insolvabilitate cu scopul de a micșora garanțiile oferite vânzătorului.
De ce este importantă această analiză? Doar creanțele certe, lichide și exigibile permit creditorului începerea executării silite împotriva debitorului care nu și-a îndeplinit obligațiile. Tot astfel, de regulă, compensația legală poate fi cerută doar în cazul unor creanțe certe, lichide și exigibile.
Te-ar mai putea interesa Ce sume pot fi poprite.
