Intrarea în insolvență a societății de asigurarea la care am încheiat o poliță de asigurare, facultativă sau obligatorie, nu conduce la pierderea dreptului de a încasa despăgubirile cuvenite în cazul producerii riscului asigurat.
În astfel de cazuri, obligația asigurătorului aflat în insolvență de a plăti despăgubirile cuvenite creditorilor de asigurări este preluată de FGA. Separat însă de această procedură, legea prevede că persoana asigurată poate urma și procedura de insolvență a asigurătorului, prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanței sale. În această situație, plata nu se mai efectuează din fondurile FGA, ci din activele asigurătorului aflat în insolvență.
În cadrul acestei proceduri, persoana care pretinde un drept de creanță împotriva asigurătorului în stare de insolvență trebuie să formuleze o cerere de înscriere la masa credală care va cuprinde:
- datele sale de identificare și datele de contact;
- creanța solicitată (în lei) cu indicarea sumei totale, componența acesteia și modalitatea de calcul;
- documente justificative în dovedirea creanței;
- indicarea eventualelor drepturi de preferință sau garanții și probarea efectuării publicității acestora.
Atenție! Cererea de înscriere la masa credală se depune, sub sancțiunea decăderii, într-un anumit termen, stabilit de judecătorul sindic, care se aduce la cunoștința creditorilor prin mijloacele prevăzute de Legea nr. 85/2014.
Ce mai trebuie să știm? Cererea de înscriere la masa credală poate fi formulată și în cazul în care despăgubirile cuvenite persoanei asigurate depășesc plafonul garantat, de 500.000 lei. În această situație, persoana asigurată poate formula o cerere de plata la FGA pentru suma de 500.000 lei, iar pentru diferența ce depășește acest prag se poate adresa lichidatorului judiciar cu o cerere de înscriere la masa credală.