Prescripția este o sancțiune civilă aplicabilă titularului unui drept (creditorul) care a rămas în pasivitate și nu a efectuat în termenul legal, denumit termen de prescripție, demersurile judiciare, pentru obținerea unui titlu executoriu.
Termenul general de prescripției este de 3 ani însă legea prevede și alte terme de prescripție, mai lungi sau mai scurte, în funcție de natura dreptului. Indicăm mai jos câteva situații particulare.
Se prescrie în termen de 10 ani dreptul la acțiune privitor la:
- drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse altui termen de prescripție;
- repararea prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortură ori acte de barbarie sau, după caz, a celui cauzat prin violență ori agresiuni sexuale comise contra unui minor sau asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința;
- repararea prejudiciului adus mediului înconjurător.
Se prescrie în termen de 2 ani dreptul la acțiune:
- întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare;
- privitor la plata remunerației cuvenite intermediarilor pentru serviciile prestate în baza contractului de intermediere.
Se prescrie în termen de 1 an dreptul la acțiune în cazul:
- profesioniștilor din alimentația publică sau hotelierilor, pentru serviciile pe care le prestează;
- profesorilor, institutorilor, maeștrilor și artiștilor, pentru lecțiile date cu ora, cu ziua sau cu luna;
- medicilor, moașelor, asistentelor și farmaciștilor, pentru vizite, operații sau medicamente;
- vânzătorilor cu amănuntul, pentru plata mărfurilor vândute și a furniturilor livrate;
- meșteșugarilor și artizanilor, pentru plata muncii lor;
- avocaților, împotriva clienților, pentru plata onorariilor și cheltuielilor. Termenul de prescripție se va calcula din ziua rămânerii definitive a hotărârii sau din aceea a împăcării părților ori a revocării mandatului. În cazul afacerilor neterminate, termenul de prescripție este de 3 ani de la data ultimei prestații efectuate;
- notarilor publici și executorilor judecătorești, în ceea ce privește plata sumelor ce le sunt datorate pentru actele funcției lor. Termenul prescripției se va socoti din ziua în care aceste sume au devenit exigibile;
- inginerilor, arhitecților, geodezilor, contabililor și altor liber-profesioniști, pentru plata sumelor ce li se cuvin. Termenul prescripției se va socoti din ziua când s-a terminat lucrarea.
- restituirii sumelor încasate din vânzarea biletelor pentru un spectacol care nu a mai avut loc.
- raporturilor întemeiate pe un contract de transport de bunuri terestru, aerian sau pe apă, îndreptat împotriva transportatorului.
Ce mai trebuie să știm? Cel care, din motive temeinice, nu și-a exercitat în termen dreptul la acțiune supus prescripției poate cere organului judiciar competent, în termen de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depășirea termenului de prescripție, repunerea în termen și judecarea cauzei.