Consiliul județean se alege pentru un mandat de 4 ani și se exercită de la data la care consiliul județean este legal constituit până la data la care consiliul județean nou-ales este legal constituit.

Consiliul județean se întrunește în ședință ordinară cel puțin o dată pe lună, la convocarea președintelui consiliului județean. Consiliul județean se poate întruni și în ședințe extraordinare ori de câte ori este necesar, pentru problemele urgente, care nu pot fi amânate până la următoarea ședință ordinară, la cererea președintelui consiliului județean sau a cel puțin unei treimi din numărul membrilor consiliului, ori, la solicitarea prefectului, adresată președintelui consiliului județean.

În situația în care președintele consiliului județean se află în imposibilitatea de a convoca consiliul în ședință ordinară, aceasta se face de către vicepreședinte.

Convocarea consiliului județean se face în scris, prin intermediul secretarului general al județului. Odată cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziție consilierilor județeni materialele înscrise pe ordinea de zi.

Ședințele consiliului județean se desfășoară legal în prezența majorității consilierilor județeni în funcție. Se consideră prezenți la ședință și consilierii județeni care participă prin utilizarea oricăror mijloace electronice.

Prezența consilierilor județeni la ședințe este obligatorie, cu excepția cazului în care aceștia absentează motivat. Absența este considerată motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit din cauza:

  • unei boli care a necesitat spitalizarea sau a unei stări de sănătate pentru care s-a eliberat certificat de concediu medical;
  • unei deplasări în străinătate;
  • unor evenimente de forță majoră;
  • în cazul decesului soției/soțului consilierului local sau al unei rude de până la gradul al II-lea a consilierului local ales ori al soției/soțului acestuia, inclusiv;
  • alte situații prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local.

Consilierul județean care absentează nemotivat de două ori consecutiv la ședințele consiliului județean poate fi sancționat disciplinar.

Ce mai trebuie să știm? Ședințele consiliului județean sunt publice, astfel că trebuie să se asigure posibilitatea cetățenilor cu domiciliul sau reședința în județul respectiv de a asista la ședințele consiliului județean și/sau de a le urmări pe internet, în condițiile regulamentului de organizare și funcționare a consiliului județean.