Dreptul penal este ramura de drept public care reglementează faptele ce constituie infracțiuni, pedepsele aferente și condițiile în care pot fi aplicate pedepsele. Normele de drept penal au două scopuri principale: protectiv și educativ.

Funcția protectivă a dreptului penal constă, pe de o parte, în apărarea valorilor sociale fundamentale, iar pe de altă parte, în protejarea persoanelor care săvârșesc infracțiunile împotriva posibilelor abuzuri ale autorităților. Rolul educativ urmărește responsabilizarea membrilor societății și formare unei conduite sociale adecvate.

Normele de drept penal sunt clasificate în două categorii: drept penal substanțial și drept penal procesual. Prima categorie se împarte la rândul său în alte două diviziuni, respectiv dreptul penal general și dreptul penal special. Aceste din urmă categorii stabilesc condițiile care trebuie întrunite pentru ca o faptă să fie considerată infracțiune, sancțiunile aplicabile și limitele acestora.

Ce mai trebuie să știm? În sistemul juridic din România, există și alte ramuri de drept cum ar fi: dreptul civil, dreptul constituțional, dreptul contravențional, dreptul muncii, dreptul societar, dreptul administrativ, etc.

Te-ar mai putea interesa Rolul și atribuțiile primarului.